Onlinebroker
Ajutor | Contact
 English 
Taxe si comisioane

Venim în sprijinul dvs cu o grilă de comisioane flexibilă şi accesibilă. Aici veţi putea întelege mecanismul de tranzacţionare prin explicarea termenilor specifici.

Deschidere cont

Sunteţi interesat să efectuaţi tranzacţii online? Dacă da, acest lucru va implica minimul de costuri şi anume taxa de deschidere cont şi un comision pentru fiecare tranzacţie.

Taxe online

Deschidere cont persoane fizice 20 lei
Deschidere cont persoane juridice 25 lei



    

     La noi nu există alte taxe.

                Pentru a întări ideea unei colaborări flexibile cu dumneavoastră vă informăm că la noi nu se percep taxe pe ordine de vânzare sau cumpărare, nu se percep taxe de transfer acţiuni, de transferuri băneşti, virament sau retragere, iar taxa CNVM (0,08%) şi taxa BVB (0,15%) sunt incluse în comisionul de tranzacţionare.


Comisioane online

Suma minimă pt.
deschidere cont - lei
Volum Tranzacţii
(rulaj mediu lunar)- lei
Comision de tranzacţionare -%
 2.000  2.000 - 50.000 1
 2.000 50.001 - 150.000 0.85
 2.000 150.001 - 500.000 0.75
 2.000 peste 500.001  negociabil
* se aplică începând cu data de 27.01.2009 pentru toţi cei care vor deschide un nou cont

  La noi nu există alte taxe

Rulaj mediu lunar (pe ultimele 3 luni) reprezintă valoarea medie a tranzacţiilor contului dumneavoastră. La atingerea fiecărui prag de rulaj, comisionul de tranzacţionare pentru contul dvs. va fi modificat conform grilei de mai sus. La sfârşitul fiecărei luni calendaristice, pe baza rulajului mediu din ultimele 3 luni, veţi fi plasat pe un anumit nivel de comision din grilă, care se va aplica din luna următoare. 

Comisionul de tranzacţionare perceput de noi reprezintă un procent din valoarea fiecărei tranzacţii pe care dumneavoastră o veţi efectua; se aplică în funcţie de rulajul lunar al ultimelor 3 luni cu sau fără activitate.

Comisionul dvs. de tranzacţionare va oscila (va fi mărit sau micşorat) în funcţie de rulajul mediu lunar la 3 luni, conform noii grile de comisioane.

În cazul în care pe ultimele 3 luni de activitate nu aţi efectuat rulajul corespunzător comisionului dvs. actual, veţi fi plasat conform grilei la un comision de tranzacţionare superior celui existent. Iar în caz contrar veţi fi plasat la un comision inferior celui din acest moment.

Comisioane speciale

        COMISION INTRA-DAY

        Tranzacţiile intra-day (cumpărări şi vânzări de cantităţi comparabile ale acţiunilor aceluiaşi emitent, în aceeaşi zi) în valoare totală de minim 20.000 lei, vor fi comisionate la jumătate din valoarea comisionului dvs. standard, dar nu mai puţin de 0.4%.

               *** În cazul în care aţi efectuat aceste tranzacţii vă rugăm să ne trimiteţi o atenţionare în aceeaşi zi (înainte de ora 16.00) pe adresa de mail office@onlinebroker.ro, pentru a evidenţia această realizare a dvs. în aceeaşi zi.

         COMISION DE O ZI 

         În cazul în care rulajul zilnic al tranzacţiilor depăşeşte suma de 100.000 lei, dumneavoastră veţi beneficia de un comision de 0,6% aplicat la tranzacţia de închidere pe tranzacţiile efectuate şi se va aplica în ziua următoare în care dvs veţi tranzacţiona. 

              *** În cazul în care aţi efectuat aceste tranzacţii vă rugăm să ne trimiteţi o atenţionare în aceeaşi zi (înainte de ora 16.00) pe adresa de mail office@onlinebroker.ro, pentru a evidenţia această realizare a dvs. în aceeaşi zi.

                Pentru alimentarea contului dvs. vă punem la dispoziţie contul pentru Clienţii Romintrade S.A.: RO35BTRL00801202143629XX - Banca Transilvania, sucursala Braşov (în ordinul de plată tip pe care dvs îl veţi completa vă rugăm să scrieţi la "Informaţii suplimentare": numele dvs urmat de "Alimentare cont").

Impozitul pe venitul din câştigul obţinut pe piaţa de capital

          Începând cu 1 ianuarie 2007, calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii pe piaţa de capital se efectuează astfel:

- câştigul determinat din transferul titlurilor de valoare se impune cu o cota de 1%, impozitul reţinut constituind plata anticipată în contul impozitului anual datorat,

- obligaţia calculării, reţinării şi virării impozitului reprezentând plata anticipată revine SSIF ROMINTRADE SA, la fiecare tranzacţie; impozitul calculat şi reţinut de SSIF ROMINTRADE se virează la bugetul de stat, pâna la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

         Impozitul anual se stabileşte de organul fiscal competent astfel:

- prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil pentru titlurile de valoare înstrăinate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii,

- prin aplicarea cotei de 1% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil pentru titlurile de valoare înstrăinate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data dobândirii.

         Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare = reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacţiei. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoane fizice cu titlu gratuit în cadrul Programului de Privatizare în Masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţie va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora.

         La încheierea anului fiscal dumneavoastră aveţi obligaţia depunerii declaraţiei privind venitul realizat, pe baza căreia organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat, respectiv impozitul anual pe care îl aveţi de recuperat, şi emite o decizie de impunere anuală, luându-se în calcul şi impozitul reţinut la sursă, reprezentând plata anticipată.

         Facem precizarea ca aceste reglementări pot suferi modificări în funcţie de modificarea legislaţiei în vigoare.

 Începând cu 1 iulie 2010, calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii pe piaţa de capital se efectuează astfel:

       Urmare a modificarilor legislative aduse de OUG 58/2010 privind pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, modalitatea de impozitare a castigurilor obtinute din transferul titlurilor de valoare, altele decat părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, este urmatoarea :

- Câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%, pe baza declaraţiei de impunere. Obligaţia calculării şi virării impozitului pe câştigul net anual impozabil datorat revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere. 

 - Pierderea netă anuală din tranzacţionarea titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, stabilită prin declaraţia de impunere anuală, se recuperează din câştigurile nete anuale obţinute în următorii 7 ani fiscali consecutivi. Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

    a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 7 ani consecutivi;

    b) dreptul la report este personal şi netransmisibil; 

    c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

 - Declaraţia de impunere trimestrială se completează pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise. 

- Impozitul pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil datorat este calculat de contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil/câştigului net anual impozabil din anul fiscal.

Astfel, incepand cu data de 1 iulie 2010 calculul impozitului se va face trimestrial in baza documentelor primite de la SSIF ROMINTRADE S.A., pana in data de 5 a lunii urmatoare perioadei de calcul. Dumneavastra aveti obligatia ca pana in data de 25 a lunii urmatoare perioadei luate in calcul sa depuneti la Administratia financiara declaratia de impunere completata pe baza datelor furnizate, acesta fiind si termenul limita pentru plata impozitului aferent. Impozitul de 16% va fi aplicat asupra castigurilor nete, indiferent de perioada de detinere a actiunilor.


 

Notă
Ne rezervăm dreptul de a modifica taxele şi comisioanele percepute cu obligaţia afişării în prealabil a modificărilor aduse.


Acces clienti
User ID:
Password:
Start in:
Deschide cont nou

  • Romania
  • Global
  • Emergent

BRD

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.

0,0300 (0,26%)

11,3600crestere

Grafic BRD 1 luna

BET crestere 5.007,10 0,95%
BET-C crestere 2.951,87 0,64%
BET-FI crestere 23.855,48 0,50%
RASDAQ-C crestere 1.596,36 0,27%
BET-XT crestere 474,62 0,74%
BET-NG crestere 688,10 0,71%

contact

Curs valutar

  06/02 07/02 08/02
USD 3,3295 3,3088 3,2812
EUR 4,3420 4,3483 4,3540
Arhiva curs valutar